Pe măsură ce vremea se răcește, hainele de iarnă ale bebelușilor devin o necesitate – sugarii și copiii nu sunt capabili să-și regleze temperatura corpului, prin urmare sunt mai vulnerabili la frig. 

Îmbrăcarea unui bebeluș pentru temperaturile de iarnă necesită o planificare suplimentară și timp suplimentar, precum și o atenție specială la mâinile, fețele și picioarele reci. Strategia de îmbrăcare a bebelușilor  iarna ar trebui să fie practicată și bine formulată, astfel încât părinții să se simtă confortabil ducând micuții afară, indiferent dacă asta înseamnă o plimbare de la mașină la magazin, săniuș sau așteptarea lungă după transportul public. La urma urmei, așa cum spun scandinavii: nu există vreme rea, ci doar haine nepotrivite

 

Cum să îmbraci un bebeluș iarna

Stratificarea este cheia. Straturile oferă o izolație excelentă și pot fi adăugate sau îndepărtate pentru a găsi nivelul de confort potrivit. Bebelușii ar trebui să aibă cel puțin la fel de multe straturi ca părinții lor. Ceva subțire, apoi câteva bluze cu mânecă lungă, pantaloni apoi un pulover sau un hanorac și o haină sau un costum de zăpadă este un început bun,  Ca să nu uităm de picioare, în cazul în care sunt necesari ștrampii sau pantaloni mai subțiri, mai multe perechi de șosete atunci apelați la ele. 

Specialiștii în domeniu sfătuiesc ca întotdeauna să avem o pereche de mănuși, o căciulă și cizme de iarnă. Fiecare copil și adult ar trebui să aibă o căciulă de iarnă pentru că prin cap se pierde un procent bun din căldura corporală. 

 

Cum imbrăcăm copilul când călătorim cu mașina iarna?

Când știi că urmează să călătoriți cu mașina încearcă să vă alocați timp extra pentru anumite lucruri esențiale.  În primul rând, dacă este posibil, fă-ți timp pentru a încălzi mașina înainte să pui copilul în ea. Asta îl va menține cald. 

Dacă păstrezi scaunul auto în mașină aruncă o păturică peste el, astfel încât să pui copilul pe cald. În astfel de cazuri păturile sunt indispensabile. Un alt lucru important este să nu pui copilul îmbrăcat cu haine de iarnă voluminoase. De ce? În primul rând, nu este confortabil și în al doilea rând, nu este sigur. Curelele trebuie să se potrivească perfect: o îmbrăcăminte voluminoasă poate reduce eficacitatea scaunului auto. 

Sfaturi rapide:

  1. Îmbracă copilul în straturi atunci când ieșiți afară. Începând cu un tricou apoi o bluziță cu mânecă lungă, pulover și jacheta. 
  2. Nu uita de șosete grosuțe!
  3. Bebelușii își pierd cea mai mare parte a căldurii prin cap. Asigură-te că îi dai o căciulă pentru a-l menține la cald. 
  4. Când călătoriți cu mașina, faceți-vă timp să încălziți mașina înainte de a pleca.
  5. Nu pune copilul într-un scaun auto îmbrăcat în costumul de zăpadă sau o haină voluminoasă. Folosește în schimb pături peste catarame și curele.
  6. Cum arată degerăturile? Începe cu o piele foarte palidă și rece. 

 

Ce se întâmplă dacă îmbrăcăm copilul în mod greșit? Evident că vom avea un copil căruia îi e frig sau îi este prea cald și nici una dintre acestea nu e este recomandată. Un copil prea rece este un candidat ideal pentru hipotermie. Dacă îți vezi copilul că tremură de ceva timp, ar trebui să intervii. Un bebeluș care tremură de frig este clar că are frisoane, iar frisoanele sunt un semn al dezvoltării hipotermiei. Ce este hipotermia? Ei bine, este o afecțiune periculoasă în care temperatura corpului scade sub 35 de grade. Bebelușii ar trebui să își folosească aportul de calorii pentru a crește și a se dezvolta, nu pentru a-și crește temperatura. 

De obicei, părinții sunt atenți ca bebelușii lor să fie feriți de frig, astfel că nu ajung la degerături. Însă copiii mai mari sunt mai mobili și nu mai putem avea un control atât de mare asupra lor, ceea ce crește un risc mai crescut al dezvoltării degerăturilor. 

Ce alte metode și tehnici aplicați voi în vremea rece? Ne-am bucura dacă ați împărtășii cu noi.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *