Manierele contează. Modul în care ne prezentăm celor din jurul nostru este o parte importantă a ceea ce suntem. Copiii care știu să spună „vă rog”, „vă mulțumesc” sau „mă scuzați” exprimă empatie, înțelegere și decență de bază. Și, deși niciun părinte nu dorește să crească un copil atât de politicos și de umil încât să devină batjocorit de societate,, părinții ar trebui, se străduiască să crească copii care sunt amabili și conștienți din punct de vedere social. Nu este ușor, dar, cu conștientizare, se poate face.

Cu toții ne dorim să trăim într-o societate civilă. Pentru binele mai mare al tuturor, vrem să trăim într-o lume în care oamenii sunt buni unii cu alții și transmit mai mult respect. De acee, una dintre responsabilitățile noastre ca părinți este să creștem următoarea generație care să fie bună cu alții.  

Cinci lucruri pe care le fac părinții care cresc copii politicoși.

Sunt un model și un exemplu – La fel ca încercarea de a modela orice comportament pozitiv, părinții care cresc copii politicoși nu le spun doar copiilor lor să fie drăguți. Ci ei înșiși manifestă comportamente politicoase. Părinții nu le pot spune copiilor să nu râgăie la masă dar ei o fac. Sau să le ordone ca întotdeauna să spună „vă rog” și „vă mulțumesc” oamenilor care lucrează în magazin și apoi ei sp  nu facă același lucru. 

Își iau angajamentul de a repeta și exersa cu copiii – Politețea se învață cel mai bine prin repetare și antrenament neobosit decât orice altceva. Părinții care au copii politicoși sunt consecvenți. Le reamintesc în mod constant copiilor lor să se angajeze în comportamente politicoase. Aceste memento-uri îi ajută pe copii să interiorizeze faptul că aceste comportamente nu sunt doar recomandate, ci un mod de a fi. A face aceste lucruri în mod consecvent va ajuta comportamentele politicoase să devină parte a unui proces inconștient – la fel de simplu ca respirația.

Ei interceptează comportamente rele ale copiilor și îi ajută să le transforme în ceva pozitiv – Părinții cu copiii politicoși evită să-i certe atunci când sunt nepoliticoși ci în schimb, încearcă să-i redirecționeze spre direcția bună. Dacă un copil este pe cale să-și scobească nasul, părinții ar trebui să-i ofere un șervețel și să le explice de ce este neigienic. Copiii nu trebuie pedepsiți atunci când sunt nepoliticoși ci trebuie ajutați să-și dea seama că pot fi politicoși dacă fac anumite lucruri într-un anumit fel.

Privesc în ansamblu – Învățarea politeții este indicată să se facă cât mai devreme, vizual iar  apoi, când sunt copiii mai mari, prin antrenament și explicație. Niciun copil de patru ani nu va putea lega un nod Windsor. Dar ar putea să știe cum să spună, „te rog”. Deci, luați-o ușor!

Nu limitează politețea doar la masă și interacțiunea cu cei din jur. Ci o transformă în  bunătate și blândețe – Nu orice copil are nevoie să meargă la o școală de etichetă pentru a fi un om bun și politicos. Părinții ar trebui să se asigure că, atunci când vorbesc despre a fi politețe nu uită și de amabilitate și respect. Pentru fiecare familie acest lucru ar putea arăta diferit. Unii oameni ar putea folosi un cadru spiritual: să fim buni unii cu alții. Este posibil ca alți oameni să fie mai laici în abordarea lor, dar vibrația este aceeași: regula de aur. Responsabilitatea noastră aici, pe planetă, este să fim buni unii cu alții și asta începe de acasă și începe în fiecare zi, în familie. Politețea este o formă de bunătate și respect, așa că hai să o facem reciproc.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *